Rareș Cojocaru

-Nu-ti mai roade unghiile! Si ti-am spus sa lasi suvita aia in pace.. 
-Dar mami, tot imi intra in ochi.. trebuia mai multa ceara.
-Iti sta foarte bine. Deci vezi...asta e drumul. Nu o sa vin tot timpul cu tine. Mergi glont pe drumul asta, nu te opresti, nu intri in vorba cu strainii si nu mergi brambura pe alte strazi. Stii ca aflu tot.
-Da!
..
..
-Vezi... toti baietii au flori. Ti-am zis sa luam si noi. O sa fiu singurul care vine cu mana goala.
-Mai, nu ti-am mai spus? Un baiat nu da flori niciodata unui barbat. Domnul Penciuc nu asteapta flori din partea ta. 

O parte din dialog s-a mai sters din minte, dar esenta s-a pastrat. Astazi a fost pentru mine ultimul inceput de scoala. Multe s-au schimbat din prima zi. Vremea, parul si intentiile bune au ramas la fel. Poate si putin din naivitate.

Vedeam de dimineata copiii cu flori in mana, ochi sclipitori si zambete... Unele crispate, multe radiau iar altele parca erau fade. Cert e ca toata lumea se grabea. Mai putin eu. Stateam pe o banca si
ii analizam. E placut sa faci asta cate-odata. Mai putin cand exagerez, si oamenii ridica o spranceana la mine, sau se sperie parca, pe sistemul "am ceva, m-am patat cu cafea?"

Acum 11 ani, mi se canta la vioara. Ce pot spune, am avut invatator un "Domnul Trandafir". Ora de muzica era preferata noastra. Totodata si prima ora pe care am facut-o. Raspunsul este "niciodata". Niciodata nu aveam sa cantam la acea vioara. Era doar...acolo, pentru noi.

Anul asta n-am mai fost la scoala.  Asteptam sa-mi cante o vioara sau cel putin patru corzi....amplasate undeva.