Rareș Cojocaru

Există ideea că dintele este o structură rigidă cu rol în masticaţie şi eventual în estetica facială… Destul de adevărat dar nu suficient. Pentru unii e greu de crezut că dintele este un organ viu, ce poate fi vulnerabil în condiţii improprii de îngrijire. Semnalele de avertizare sunt în general dureroase.

Cele mai multe dureri sunt generate la nivelul dintelui afectat, ca urmare a deteriorării structurii, cel mai frecvent , ca urmare a atacurilor carioase (atac acid asupra smalţului, urmat de atacul bacterian). Există însă şi dureri determinate de inflamţiile gingivale sau de cele ale oaselor maxilare. La aproximativ  1 minut după alimentaţie, începe atacul acid, sub acţiunea bacteriană, deci cu cât mai multe gustări într-o zi, cu atât mai multe atacuri acide, succesive.

Placa bacteriană (un amestec de resturi alimentare şi colonii microbiene) se formează în aproximativ o oră de la consumul de alimente. După o săptămână începe mineralizarea şi se formează tartrul. Creşterea acidităţii salivare apare după consumul unor alimente şi/sau lichide generatoare de ph acid. Este greşit să credem că doar  dulciurile concentrate (bomboane, ciocolată , prăjituri) sunt periculoase; consumul zilnic de  alimente făinoase (pâine, paste, biscuiţi, covrigi), dar şi excesul de sucuri carbogazoase şi chiar cele naturale concentrate (lămâi, portocale) produc o cantitate importantă de acid.

Altă cauză generatoare de aciditate bucală apare în cazul unor afecţiuni gastrice (refluxuri ale sucului gastric), în afecţiuni care scad secreţia salivară (există multe medicamente care scad secreţia salivară) sau în afecţiuni de ordin psihic - bulimia (însoţităa de voma voluntară).

În urma atacurilor acide smalţul devine permeabil, facilitează pătrunderea bacteriilor, iar stimuli precum: rece, dulce, cald, acru devin iritanţi pentru pulpa dentară.

Neutralizarea acidităţii bucale poate fi abordată prin schimbarea modului de alimentaţie, consumul la sfârşitul meselor al unor alimente capabile să crească ph-ul salivar (nuci, alune, brânză), evitarea substanţelor acide noaptea târziu, diluarea acidităţii prin  folosirea unor cantităţi crescute de apă, la sfârşitul meselor, iar ca mijloace de igienizare imediat după masă, măcar clatiri cu ape de gură de preferat fluorurate, eventual gume de mestecat cu xilitol.

Din punctul meu de vedere a invoca absenţa periutei de dinţi pe parcursul unei zile din rutina de igienă dentară , este puerilă, pentru că în primul rând ea are un volum extrem de mic, iar din punct de vedere al costurilor preţul extrem de modest al periuţelor, face  să ne putem permite existenţa  încă a uneia atât  la serviciu, cât şi în maşină sau în poşetă.

Din punct de vedere al igienizării la domiciliu, studiile arată că folosirea periuţei electrice rotative (cu o forţă constantă de circa 128 g), comparativ cu cea manuală (acţionează cu o forţă mult mai mare-285g) realizează o igienizare mult mai puţin traumatizantă  atât pentru ţesuturile  dure dentare dar şi o eficienţă mult îmbunătăţită. Ca echivalent de curăţare există un corespondent de 2 minute pentru periuţa electrică  la 6 minute de utilizare a periuţei clasice (numărul de vibraţii  depinde de fabricant şi poate fi de 3000, 5000, chiar  7000 vibratii /minut).

Povestea pe care orice stomatolog a auzit-o “bunicul meu avea toţi dinţii în gură şi nu se mai spăla toată ziua pe dinţi” nu se mai pliază pe dinţii generaţiilor actuale; numărul mare de probleme dentare este consecinţa unor atitudini vicioase: fumatul excesiv, utilizarea dinţilor în scopuri mecanice (deschiderea capacelor de sticle, ruperea etichetelor) dar şi tehnici de igienă ancestrale (periaj cu tămâie, sare de lămâie) sau mult exagerate ca presiune şi direcţie.

Trebuie să înţelegem că lipsa de timp mult prea uşor invocată face ca procesele distructive să cuprindă simultan un număr mare de dinţi, astfel că la întrebarea “când ne mai dor dinţii?” se poate răspunde: “oricând există o afecţiune”.